4 Tehnici de intrare rapidă în Alfa După cum ai învăţat, în mod normal o activare a zonei Alfa poate dura cea cinci secunde. Se poate să ai nevoie de o activare practic instantanee a zonei, de exemplu când ai de memorat urgent ceva (cum ar fi harta unui oraş*tn care şofezi). 4.1 Tehnica celor trei degete Pentru aceasta, timp de o săptămână, după ce ai intrat în Alfa, să spui (mental): de câte ori voi împreuna primele trei degete de la oricare mână, să intru imediat în Alfa, deoarece am un motiv serios! Propoziţia nu este bătută în cuie; o adaptezi după cum îţi convine, dar odată învăţată intrarea în Alfa cu un anumit text, modificarea ar reprezenta o altă săptămână de exerciţii (adică o iei de la capăt). Prin repetarea propoziţiei zilnic, în creier se formează o legătură care îi permite acestuia ca, atunci când uneşti degetul mare, arătătorul şi mijlociul de la una din mâini, să-i coboare imediat frecvenţele sub 10 Hz.