În timp ce spitalele din Timişoara gem la propriu şi la figurat, copleşite de mulţimea răniţilor şi mortilor pe care nimeni nu îi în stare să îi numere, se vorbeşte de sute şi din ce în ce mai des, de mii, în timp ce revolta oamenilor pare să se extindă şi în alte oraşe, Nicolae Ceauşescu s-a plimbat prin Iran, însoţit de o suită de nu mai puţin de 55 de persoane. A vizitat fabrici de covoare, şi a depus o coroană de flori la mormîntul lui Khomeini, omul care a făcut Iranul să sîngere şi a îndoliat şi a trimis la moarte sute de mii de iranieni. Ucenicul vrăjitor îşi omagia maestrul. La Timişoara s-a tras tocmai în masele care au ieşit în strada să ceară pîine şi libertate, făurind o istorie a lor, o istorie scăldată în sînge. Ascultaţi, Timişoara, 17 decembrie 1989. Nu vă e ruşine vouă, mă? Români, români ca noi! Timişoara, 17 decembrie 1989 02:47 Înregistrare audio de la Timişoara: Sunet de împuşcături. Ascultaţi acum o nouă mărturie a unui martor ocular, care a fost acolo şi a văzut cînd s-a tras în mulţime. De fapt, totul a pornit de la un părinte, Tökes, care a avut curajul să ceară preşedintelui ţării că libertatea şi viaţa în România să devină mai bună. Ameninţat fiind să fie dus la un arest, populaţia s-a ridicat, la început cu sutele, mai apoi cu miile. Un maximum a fost joi, 16 decembrie, cînd mii de oameni erau în Piaţa Maria şi în imprejurimi. Stînd liniştiţi şi aşteptînd să vadă ce se mai întîmplă. Sîmbătă spre duminică au început să devină mai agresivi şi tovarăşul Moţ şi Bălan au încercat să-i liniştească. Aceştia au fost huiduiţi şi dintr-un moment într-altul demonstraţia a devenit o demonstraţie revoluţionară. Au început să scandeze Jos Ceauşescu! Ceauşescu, PCR, libertatea unde e? Populaţia a devenit agresivă, a început să spargă vitrinele, să ardă, să distrugă lucrurile, de fapt, care sînt în cantitate minimă în zilele acestea. Nenorocirea a durat pînă spre dimineaţă cînd s-au mai liniştit spiritele. În dimineaţa de duminică, 17 decembrie, în schimb, au pornit din nou aşa-zisele lupte. Mii şi mii de oameni erau între Piaţa Maria, Catedrală, Operă, Hotelul Continental şi Consiliul Judeţean. Scandau lozinci, cereau mîncare, cereau libertate, cereau, de fapt, ce aud în fiecare zi la radio şi care, de fapt, sînt minciuni gogonate. Au spart vitrinele librăriilor, au scos cărţile lui Ceauşescu afară şi le-au datfoc. Au atacat Consiliul Judeţean, au luat portretul jos şi i-au dat foc. O maşină de pompieri venită în ajutor, de fapt, trimisă să împrăştie demonstranţii, a fost răsturnată în cîteva minute. Deci acest lucru era duminică de la 12. Lumea a devenit şi mai îndîrjită, demonstraţia a luat dimensiuni incredibile pentru noi, românii. Românii se apărau, românii îşi cereau drepturile într-un mod organizat. De la două, din păcate, a apărut armata. Aceasta a încercat să oprească diferite căi de acces spre centru. Dinspre Piaţa Kutl, dinspre Fabric, dinspre cartierele studenţeşti. La început a fost ca o joacă de copii, cînd soldaţii se retrăgeau, demonstranţii înainteau, era ceva care nu prevestea ce se va întîmpla. Pe la unu au început să vină tancuri ce curgeau spre centru şi am impresia, spre Consiliul Judeţean. Şi-au făcut uşor loc printre populaţie, fără să rănească pe nimeni. Pe la două-trei a început agresivitatea armatei. Au început cu amfibii să intre în populaţie, să atace oamenii cu baioneta şi cu patul puştii. Tancuri au trecut peste maşini, le-au sfărîmat, au trecut peste cel puţin 4 maşini, după cîte am auzit, am văzut femei strivite, femei bătrîne care n-au putut să fugă, strivite de tancuri şi de amfibii. Luaseră totul o turnură dramatică, dar lupta devenise deja îndîrjită, foarte îndîrjită. Peste tot, de la ora patru, se auzeau împuşcături, pocnete ce nu puteau să fie altceva decît împuşcături, deoarece lîngă Spitalul Judeţean curgeau Salvări şi maşini claxonînd, cărînd morţi şi răniţi. Cîţi or fi fost, nu se va putea ştii poate niciodată. Seara la 8, mă aflam într-o coloană de demonstranţi care a fost oprită de armată. Coloana care era condusă de un purtător al steagului românesc, se scandau lozinci, se cerea libertate, se cerea mîncare, se striga Haideţi cu noi! Era o atmosferă revoluţionară ca din cărţile noastre de istorie. Armata a oprit coloana, a cerut să se retragă, deoarece dacă nu se vor retrage vor trebui să tragă. Nimeni nu a crezut. S-a strigat: Cum să se tragă în popor? Armata este doar pentru duşman! Femeile strigau că bărbaţii lor sînt în armată şi nu îşi î
