<notă>
1. Ştefan Zweig. Inimi neliniştite. Ediţie îngrijită şi prefaţă de Tudor Nedelcea,
Craiova, 1992.
</Notă>
16
<titlu>îndreptar terminologic
Anarhism (gr. a, particulă negativă, arche, conducător, co-
mandant). Doctrină şi mişcare politică, constituită la mijlocul
secolului al XlX-lea. Caracteristici: individualism subiectivist şi
voluntarist, exaltarea autonomiei voinţei individuale opuse con-
tractului social; atitudine ostilă faţă de orice autoritate, putere, stat
sau organizaţie politică; apărarea micii proprietăţi priva te şi a micii
gospodării rurale; apologia spontaneităţii acţiunilor re\-endicative ;
negarea necesităţii statului D. Gustidistinge două categorii: 1) doctrina
anaiiiistă individualistă (cea mai consec\-entă), care face apologia
individului şi consideră realitatea socială ca o fantomă şi 2) doc-
tiina anarhistă socială, care ia ca punct de plecare tocmairealitatea
socială şi nu cunoaşte decât gnipuri organizate, în care însă indivi-
dul se bucură de autonomie desăvârşită. Anarhismul social la
rândul lui se subîmparte în anarhism comunist şi socialist
(D. Guşti, Comunism, socialism, anarhism, sindicalism şi bolşevism,
Buc., Edit. Ştiinţifică, 1993, p.59)
Antisemitism Atitudine ostilă, ură faţă de evrei. La înce-
put, antisemitismul avea un sens larg, sugerând o atitudine
potrivnică faţă de toţi cei de origine semită, apoi tennenul s-a
restrâns la evrei. Antisemitismul a apărut în Babilon şi Persia, a
îmbrăcat fonne religioase (în evul mediu) şi politice (în epoca
modernă şi contemporană). Antisemitismul s-a manifestat sub
diverse forme, de la cele de izolare, aversiune faţă de evrei până
la măsuri administrative şi legislative dure promovate de unele
guverne, atingând fonna aberantă de organizare de pogromuri
(exterminări în masă) în timpul fascismului
Arianism. Denumire dată popoarelor care vorbesc limbi
indo-europene. în istorie, arienii, sau arii, cuvânt care are sensul
de „nobili", „stăpâni" sunt atestaţi ca luptători remarcabili, care
17
au cucerii Valea Indusului din India în jurul anului 1500 î.H.
Orgolioşi, cu tenul alb, organizaţi în clanuri, triburi şi apoi în caste
(lat. castus — pur, curat, neamestecat), arienii au evitat să se
amestece cu populaţia autohtonă din India, cu pielea de culoare
închisă. Au avut un rol pozitiv în dezvoltarea Indiei: au creat
străvechile texte Vedele, au răspândit folosirea scrierii, ia r con-
flictele dintre gnipăiile războinicilor arieni au devenii subiectul
epopeii MahabharaUt Scurta perioadă de ocupaţie a unei părţi
din India, de către Alexandm Macedon, a înlocuit dominaţia şi
influenţa arienilor cu epoca şi cultura greacă. Arienii au impus în
India sistemul castelor (grupare închisă, fonnală din persoane de
aceeaşi origine, ocupaţie, tradiţie şi ideologie, cu drepturi şi înda-
toriri bine precizate) ca o demarcare şi o barieră între ei, cuceritorii
şiindieniisupuşi. Budismul a combătut, spre deosebire de islamism,
sistemul castelor.
Popoarele gennanice s-au constituit între anii 1200 -1000
Î.H., prin fuziunea populaţiei neolitice locale cu elemente etnice
indo-europene (în speţă arieni) într-un teritoriu cuprins între
sudul Suediei, Peninsula lutlanda şi teritoriul Geimaniei septen-
trionale, cuprins între gurile fluviilor Wesser şi Oder. Peste un
mileniu, gennanii s-au extins, în est, până la Vistula, în vest,
până la Rin, în sud pe linia Dunării superioare, iar în nord
ocupau cea mai mare pane a Peninsulei Scandinave. Grupul
omogen al gemianilor s-a diversificat, ulterior, în gennanii de
nord (danezi, suedezi şi norvegieni), din răsărit (cel mai
răspândii grup, al goţilor) şi din vest (saxoni, angli, bavari,
alamani, franci).
Dintre tonte popoarele gennanice, goţii s-au remarcat în
mod deosebit prin fundarea de state durabile, printr-o cultură
superioară creată dintr-o sinteză a elementelor gennanice şi
romane, în sec. IV, goţii primesc creştinismul arian, al căruiprim
episcop a fost celebrul Wiilfiia, în 341 d.H., care a creat scrierea
şi limba literară gotică, în care s-a tradus Biblia
Arianismul este o erezie iudaizată emisă de un preot din
Alexandria, Arie, conform căreia, Hrislos nu era cu adevărat
Dumnezeu, ci o divinitate secundară sau subordonată (naşterea
Fiului din persoana Tatălui nu e o lucrare comună Tatălui si
18
Duhului). Arianismul, deşi condamnat ca erezie de Sinodul
ecumenic de la Niceea (325), a fost adoptat de goţi, vandali,
burgunzi, suevi şi longobani.
Primele contacte de bună vecinătate a goţilor cu românii,
au avut loc în Dacia, iarostrogoţiis-au stabilit vremelnic în zona
Cârpacilor Orientali, lângă Buzău, unde căpetenia lor, Athanaric,
a ascuns celebrul „ Tezaur de la Pietroasa".
Rasiştiigennanişi-au însuşit denumirea de „ arieni"pentru
populaţiile de origine gennanica nordică, considerate ca rase
superioare şi au adoptat ca simbol svastica sau crucea găinată
(cruce cu braţele îndoite în unghi drept).
Bolşevism. Cuvânt folosit adesea într-un sens polemic,
spre a desemna comunismul ms. Bolşevismul (majoritatea) a
fost o tactică adoptată, începând din 1900-1905 de majoritatea
socialiştilor ruşi grupaţi în jurul lui Lenin, opuşi minorităţii
socialiste nise (menşevici). Bolşevicii doreau un partid centralizat
compus din revoluţionari profesionişti şi refuzau aderarea elemen-
telor progresive burgheze. În 1912, bolşevicii se separă de menşevici
şi se constituie într-un partid marxist independent, care înfăptuieşte
Revolutia socialistă din octombrie 1917, transfonnându-se, în 1918,
în Partid Comunist (b) al Uniunii Sovietice.
Capitalism. Orânduire social-economică bazată pe pro-
prietatea privată asupra mijloacelor de producţie (terenuri uzine,
zăcăminte de materii prime etc.) a celui care a investit capital şi
care angajează (închiriază) persoane (salariaţi) pentru activităţile
desfăşurate. În capitalismul de stat, statul este proprietaml aces-
tor mijloace de producţie, în totalitate sau în parte.
Colectivism. Punerea în comun a mijloacelor de pro-
ducţie, fie la nivelul naţiunii, în general sau pe colective de
muncitori, fie la un nivel mai restrâns : sat. comunitate de
agricultori.
Comunism. 1. Orânduire social-economică, care are la
bază proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie ;
2. teoria înfăptuirii orânduirii comuniste; 3. mişcare politică care
19
militează pentru înfăptuirea practică a revoluţiei şi societăţii
comuniste. Ideile comuniste datează din antichitate (în secolul
IV Î.H., Antistene şi Diogene preconizau punerea în comun a
femeilor şi copiilor), în secolul al XlX-lea, ideile comunismului
se dezvoltă prin teoretizarea lor ştiinţifică de către Marx şi Engels.
Etape: 1848-1917: Apare Manifestul Partidului Comunist (1848)
şi Capitalul (1867) de Marx; se crează Internaţionala I comunistă ;
apar partide socialiste naţionale în Gennania (1863-1869), Franţa
(1874-1890), Danemarca (1878), Spania (1879), Rusia (1883),
Belgia şi Suedia (1885), Italia (1891), Marea Britanie (1893-1900),
SUA (1900) ; 1917-1944 : se crează URSS (7 noiembrie 1917),
apoi, temporar, guverne comuniste în Germania prin Karl Lieb-
knecktşiRosa Luxemburg (1919), Ungaria prin Bela Kun (1919),
Mongolia (1924); 1944-1989: după război, impunerea comunis-
mului prin foi]ă în Albania, Coreea de Nord, Iugoslavia, Gennania
de răsărit, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cehoslovacia,
China, Vietnamul de Nord, Cuba ; după 1989 : abolirea acestor
regimuri în statele europene.
Corporaţie. Termen utilizat la sfârşitul secolului al XlX-lea
de către un grup de economişti care au pus bazele unei noi
organizaţii economice, care să protejeze dreptul individului,al
lucrătorilor salariaţi, asociaţi în corporaţii profesionale, contra
intereselor patronilor, capitalismului. In perioada interbelică,
s-a încercat aplicarea corporatismului Emile Durkheim,
încercând să remedieze deficienţele integrării individului în colec-
tivitate, consideră această corporaţie ca singurul intermediar între
stat şi individ. El construieşte, astfel, un model original al socialis-
mului corporatist.
Democraţie, (gr. demos^popor, kra[os=putere). Formă
de organizare şi conducere politică a societăţii în care puterea
este exercitată de popor. Guvernând prin popor, democraţia se
opune aristocraţiei (guvernarea unei clase privilegiate), teocraţiei
(autoritatea emanată de Dumnezeu), monarhiei (gr. monos=«n-
gur, arkein=comandant, guvernarea printr-un singur om), oli-
garhiei (gr. oligos=puţin numeros, guvernarea printr-un grup).
20
Se disting: democraţia directă, unde cetăţenii votează direct
principalele legi sau reglementări (în ţările mai uncii: democraţia
indirectă, unde poponil /".y; deleagă reprezentanţi, democraţie
parlamentară, miniştrii fiind responsabili în faţa parlamentului, (în
M/A democraţia nu este parlamentară, ministru răspunzând
direct preşedintelui); democraţie creştină (puierea aparţine po-
porului care aplică principiile creştine din Evanghelie), democraţii
populare (în fostele ţări socialiste).
Dictatură, (lat. djctatura. dictare = a afirma, a porunci).
Formă de dominare a unei clase sau a unei persoane asupra
altora, dictatorul fiind investit cu puteri absolute. Termen adesea
identificat cu: totalitarism, absolutism, tiranie, despotism. Trăsă-
turi: autoritatea supremă este absolută: absenţa unor norme de
succesiune: lipsa unor legi în virtutea cărora cel ce exercită dicta-
tură să fie obligat să răspundă pentru faptele sale: concentrarea
puterii în mâinile unei singure persoane. Modul şi formele ei de
exercitare, asprimea ei sunt în funcţie de condiţiile concrete. Mani-
festarea extremă a dictaturii o constituie fascismul Petre (îhiaţă
citează dictatori anteriori lui Hitler: Solon. Pisistratos. Penele.
(vh'rv Manus, Scylla, Cezar. Octavian. ('romwell. Ludovic al XIV-
lea. Robespierre. Napoleon. Primo de Rivera. Atatiirk. fiecare
dictatură având un specific aparte (Dictatun. Bucureşti. Edil.
Idem. 1938).
Elitism. Doctrină conform căreia conducerea unei societăţi
trebuie să revină în mod firesc unui grup restrâns de oameni
superdotaţi. constituiţi într-o elită. Se cunosc mai multe variante:
„cultul eroilor" (I'homas Carlyle), ..supraomul" (Fr. Nietzsche).
darwnism social, rasism, fascism, tehnocratism. conservatorism.
(\ Rădulescu-Motru este creatorul teoriei ..oamenilor de vocaţie ".
Etatism (fr. etat = x la t) sau dirijism. Doctrină politico-
economică şi tehnică guvernamentală constând în revendicarea şi
justificarea amestecului statului atât în sectorul public, cât şi în
cel al întreprinderilor private şi. uneori, chiar în viaţa profesio-
nală afiecanii cetăţean. Opusă doctrinei şi politicii liberalismului
clasic.
21
Fascism (de la cuvântul italian fascio : mănunchi, fasci-
cul). Denumire dată regimului instaurat de Benito Mussolini
(1883-1945) în Italia (am 1922 până în 1945), care a instaurat
dictatura unui partid unic, corporatist şi naţionalist, îndepărtând,
astfel, convingerea în progres, democraţie, pacifism şi cultivând, în
schimb, obedienţa faţădeconducătorulpartidului, MmsolinL „Ducele
are întotdeauna dreptate", în Spania, fascismul se instaurează în
1938, prin câştigarea războiului civil de către Franco. Regimul
instaurat de Halerîn Germania, începând din ianuarie 1933, până
la capitulare, este, prin excelenţă, de factură fascistă. Ulterior,
termenul este folosit, fără discernământ, cel mai adesea în carac-
terizarea unui regim totalitarist, care recurge la teroare, restricţia
drepturilor cetăţeneşti etc.
