2.2 Cum poţi să-ţi măreşti capacitatea de vizualizare
De fiecare dată când te întinzi comod în pat pentru o nouă şedinţă închide ochii, uită-te puţin în sus pe
sub pleoape la aproximativ 20°, numără rar de la 5 la 1; acuma că ştii pasul, acordă câteva minute vizualizării,
iar înainte de a reveni în Beta, numeră rar de la l la 5. Vizualizarea şi fantezia sunt două lucruri esenţiale care
contribuie la creşterea capacităţii tale de clarvăzător. Ţi se pare că este o pierdere de timp simpla imaginare a
unor obiecte ca şi când le-ai visa? Sau fantezia unei situaţii sau a unui aranjament? Aceste întrebări reprezintă
concepţii eronate despre vizualizare şi fantezie, ele contribuind în mod esenţial la diminuarea numărului de
clarvăzători. Acele câteva minute pe care ţi le petreci dimineaţa cu realizarea imaginilor mentale activează1
celulele nefolosite din creier, le pun la muncă în vederea realizării scopurilor tale. Ele sunt neuronii emisferei
drepte (la dreptaci), iar activarea lor este esenţială în activitatea ta viitoare. Tocmai de aceea te rog să exersezi
vizualizarea de mai multe ori pe zi, în mod similar ca după trezire. Adică: ziua, în timp ce citeşti o carte,
opreşte-te la un cuvânt de care eşti legat printr-o activitate practică din trecut şi formează-ţi despre el o imagine
mentală. De exemplu citeşti despre o casă; opreşte-te din citit şi reaminteşte-ţi o casă pe care ai văzut-o cândva.
Vizualizeaz-o! Readu-ţi în imagine amintirile, despre această casă. Fă acelaşi lucru când într-o discuţie se
aminteşte ceva de care eşti legat în trecut. Dezvoltă imaginea, creând un fel de cinematograf mental!